4:49am... Trag bagajele singura dupa mine prin gara. Intr.o mana tin tigara. Imi lipesc buzele crapate si reci de ea si trag ca si cum as incerca absorb curaj din ea. Ma opresc pe peron. E iarna si frig, niste fulgi vagi se lasa purtati de vant in departare. Nesigura privesc spre vest... Ce se va intampla cu... - "ESTE ORA 4:55 TRENUL ACELERAT VA PLECA IN 5 MINUTE SPRE...". Nu ma intereseaza unde. Trebuie sa plec acum, nu mai avea rost sa aman. Inchid ochii trag aer in piept ca sa imi iau curaj. O lacrima mi se prelinge pe obraz, trag insetata din tigara ultimul fum si imi sterg obrazul. Nu conteaza, am sa las totul in urma. Urc in tren si in timp ce pasesc simt bataile inimii si imi aud pulsul in urechi precum ticaitul unei bombe. "va fi bine, o fac pentru mine"- imi ziceam in timp ce ma asezam langa geam. Probabil era cea mai nevinovata minciuna pe care mi.o spuneam dar simteam ca trebuia sa plec si sa "ma intorc barbat". Daca trebuia sa accept adevaru asta insemna sa recunosc ca sunt o lasa si ca fug de probleme, ca nu pot trai cu ele. Desigur, nu as putea recunoaste pentru ca asta ar insemna sa dau inapoi si nu puteam pentru ca trenul deja plecase spre "mai bine".
